Ghid pentru cumpărarea bolțarilor din beton

Bolțarii sunt alcătuiți din beton vibropresat, au o utilizare foarte largă în, structurile de zidărie portante sau neportante, construcțiile de zidărie obișnuită sau construcții inginerești.

Bolțarii din beton vibropresat sunt de două feluri, bolțari de fundație și bolțari de zidărie.

Până a achiziționa bolțarii trebuie să țineți cont de scopul prevăzut prin proiect pentru a cunoaște funcția bolțarilor, dacă sunt pentru infrastructură sau suprastructură cât și dimensiunile acestora.

Pentru a vă da seama dacă bolțarii sunt ceea ce vă trebuie, vă sfătuim să vă consultați cu un proiectant în domeniul construcțiilor, în orice caz, proiectantul vă va îndruma spre materialul de care aveți nevoie.

Domeniile de utilizare ale bolțarilor sunt:

  1. Construcții agricole – spații pentru creșterea animalelor sau spații de depozitare.
  2. Construcții industriale – spații de depozitare, inchideri perimetrale pentru hale.
  3. Construcții civile – construcții provizorii, curți, anexe gospodărești, împrejmuiri perimetrale.
  4. Alte construcții – construirea de fundații folosind bolțarii de fundație, zidării neportate de închidere folosind bolțarii de zidărie, alte compartimente de construcții cu diferite destinații prevăzute în proiect.

Avantajele bolțarilor: timpul de execuție este scăzut, utilizarea acestora este foarte simplă, raport cost – beneficiu foarte bun, eliminarea cofrajelor și a etrierilor, timpul de obținere al acestora este foarte mic, se pun foarte ușor în creație, pereții ce se obțin din bolțari sunt foarte drepți, au un aspect bun, este redusă cantitatea de mortar la tencuit, este redusă cantitatea de bitum la izolația fundației.

Etapele de execuție pentru bolțarii de zidărie:

  1. După realizarea fundației și hidroizolației între fundație și zidărie începe zidirea bolțarilor.
  2. Direcția și poziția pereților, poziția golurilor de uși sau a altor goluri este trasată.
  3. Se aplică pentru zidire mortar de ciment, nisip, var folosind mistria executându-se în rosturile verticale cât și în cele orizontale dintre bolțari.
  4. Pentru a efectua zidirea, se așterne mortarul, se nivelează cu mistria, apoi se va poziționa bolțarul și se va bate ușor cu un ciocan de lemn sau de cauciuc pentru a se alinia corect cu ceilalți bolțari cât și cu direcția constituită de perete.
  5. Prin baterea cu ciocanul, mortarul intră în goluri și poziționează fix bolțarul, acesta fiind plasat cu fața perforată în jos.
  6. Pentru a asigura legătura strânsă dintre blocuri, se vor umple corect rosturile cu mortar, iar excesul de mortar se va aduna cu mistria pentru a fi refolosit.
  7. În plan orizontal cu ață de construcții și în plan vertical cu firul de plumb, după fiecare rând se verifică alinierea bolțarilor.
  8. Folosind mortarul pentru tencuieli, la final, în funcție de poziția peretelui, la exterior sau interior, acesta se tencuiește.

 Etape de execuție pentru bolțarii de fundație:

  1. După realizarea tălpii fundației și hidroizolația dintre fundație și zidărie, se începe zidirea bolțarilor.
  2. Poziția pereților cât și poziția ușilor sau altor goluri este trasată.
  3. După punerea bolțarilor pe poziție se montează armătura.
  4. Folosind pompa sau manual, se toarnă beton în bolțari.
  5. După așezarea a maxim trei rânduri de bolțari se începe betonarea, pentru a nu deplasa bolțarii de pe poziție.
  6. Se verifică poziția bolțarilor în același mod, folosind firul de plumb pentru planul vertical și folosind ața de construcții pentru plan orizontal.
  7. În continuare se vor realiza pereții.